• Bloguri
  • 26 Aprilie 2018 00:23
23 December 2016
A fost prins Il Coordonatore! Gândindu-mă la un eventual top al anului 2016, mi-am pus întrebarea: ce ştire ar merita titlul de „Evenimentul anului”? Poate cele 10 condiţii puse de Platforma DA aşa-zisului preşedinte Dodon pe care acesta este obligat să le pună în aplicare în cel mult zece zile după învestire? De ce nu? Mai ales dacă ţinem cont de faptul că se anunţă reluarea acţiunilor de protest în cazul în care Dodon nu va reacţiona.
16 December 2016
Scrisoare deschisă procurorului Harunjen Domnule Procuror General, vă scriu în legătură cu un subiect extrem de important pentru toată societatea şi pentru dumneavoastră, personal. Am citit pe reţelele de socializare mai multe detalii privind relaţiile dumneavoastră din trecut cu cetăţeanul Serghei Iaralov, implicat în omorul unor oameni de afaceri, dar nu despre asta am vrut să vă scriu. Să lăsăm aceste lucruri pentru mai târziu, pentru investigaţiile care abia urmează să fie efectuate. Acum, despre altceva e vorba.
21 November 2016
Despre folosul ceaiului Dodon are dreptate: trebuie să bem cât mai mult ceai. Se ştie din antichitate că e folositor, iar discuţiile purtate la o ceaşcă de ceai pot genera idei surprinzătoare. După alegeri, a apărut o chestiune sâcâitoare legată de mesajul anticorupţie al Maiei Sandu. Voci insistente – de la Plahotniuc până la unii analişti de la Bucureşti – i-au recomandat Maiei să abordeze, prioritar, problematica geopolitică. Şi acum ei o învinuiesc de faptul că nu le-a urmat sfatul, pierzând astfel alegerile.
11 November 2016
Politrucii Nu e suficient să ai mulţi susţinători, depinde şi cine sunt aceste persoane. Calitatea lor umană şi profesională este, până la urmă, definitorie. În sprijinul Maiei Sandu s-a pronunţat toată floarea societăţii noastre: cei mai buni artişti, cei mai talentaţi scriitori, cei mai serioşi savanţi, cei mai performanţi sportivi, cei mai profesionişti agricultori şi muncitori. Pe de altă parte, Dodon este susţinut de nişte persoane care nu se bucură de încrederea oamenilor şi nu provoacă nici cea mai mică simpatie.
05 November 2016
Submarinul galben Candidatul unic antioligarhic, Maia Sandu, a anunţat cod galben de intoleranţă la corupţie şi jecmăneala oamenilor simpli. Totodată, acesta e şi codul secret al celor care vor să schimbe definitiv clasa politică tocmai în această toamnă, îmbrăcată în galbenul liric al poeţilor şi al pictorilor.
28 October 2016
Un cadavru viu Situaţia cu care ne confruntăm în aceste zile este ilustrată perfect de proverbul românesc „Un nebun aruncă-o piatră în baltă şi zece deştepţi încearcă s-o scoată”. Şi pe bună dreptate: după ce candidatul PD a îngropat milioane de euro în campania electorală; după ce buhăieşii din holdingul Goebbels TV i-au diabolizat, pe rând, pe Andrei Năstase, apoi, pe Maia Sandu; după ce PD a lansat ostentativ campania de neglijare a candidatului unic proeuropean şi antioligarhic, anunţând că există doar doi concurenţi reali – Lupu şi Dodon; după ce a fost planificat un show grandios, cu participarea celor doi „concurenţi reali”, după ce preşedintele în exerciţiu al PD declara, cu o seară înainte, că Maia Sandu este o ruşine naţională – după toate astea să schimbi macazul peste noapte, să declari că, de fapt, aceste lucruri au fost făcute din dragoste pentru Maia Sandu, e un semn clar de boală incurabilă.
14 October 2016
În aşteptarea lui Godot 2 A vorbi, în aceste zile, despre desemnarea unui candidat unic al forţelor antisistem înseamnă a da dovadă de o proastă creştere. Abordarea subiectului echivalează cu un fel de plâns la cununie şi râs la înmormântare. E o mârlănie, „un mauvais ton” pe care şi-l poate permite doar coana Chiriţa ot Bârzoieni. Noi însă, firi subţiri, cu stagii în Occident, nu ne putem permite aşa ceva. Noi aşteptăm.
10 October 2016
Scuipătorul în fântâni Zilele trecute, am dat, destul de întâmplător, peste o polemică consumată pe o reţea de socializare. Mai mulţi internauţi îl acuzau de trădare pe jurnalistul Nicolae Negru, că despre plahotniucizatul Bogatu nici nu are rost să mai discutăm. Articolele lui Negru în care îl atacă doar pe Andrei Năstase şi, implicit, Platforma DA i-au determinat pe simpatizanţii formaţiunii să-i adreseze cuvinte grele fostului angajat al JURNALULUI. Negru s-a apărat, spunând că asta este opinia lui şi nimeni şi nimic nu-l va face să renunţe la ea.
07 October 2016
Pahod na Sibiri Ştiaţi că cei mai mari autori de idei năstruşnice pot fi găsiţi doar la Chişinău? De altfel, ca şi cei mai importanţi deţinători de recorduri stupide. Dar şi cei mai mari cascadori ai râsului.
07 October 2016
Amanta piticului Vă mai amintiţi de zbuciumaţii anii ’90? De reglările de conturi între grupările de crimă organizată? Ba sărea în aer un autoturism ultimul răcnet, ba lua foc un depozit plin cu marfă recent stocată, ba în plin centru al Chişinăului era ciuruită o autoritate a lumii interlope, iar un altul era băgat în portbagaj şi îngropat de viu într-o poiană cu flori de nu-mă-uita.
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV