• Bloguri
  • 20 Ianuarie 2018 07:26
16 October 2016
Efectele emigrării şi discriminarea moldovenilor
Efectele emigrării şi discriminarea moldovenilor Aceste material cuprinde constatări şi concluzii şocante şi uluitoare. Adevărul nu poate fi ascuns. Acest material poate afecta psihic, însă adevărul cere a fi arătat aşa cum este, atinge fiecare cetăţean plecat peste hotare. În Moldova nu există familie, să nu fie afectată de fenomenul emigraţiei umilitoare.

Tot mai mult se vorbeşte despre o eventuală aprobare a unei decizii, prin care Moldova ar putea fi invadată de emigranţi/refugiaţi din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie şi Africa de Nord.

Natura moldovenilor aflaţi la muncă peste hotare a fost diferită, în comparaţie cu cea a altor emigranţi. Odată nimerind în zona ţărilor UE, conaţionalii noştri au fost cei mai disciplinaţi, cei mai ascultători şi cei mai punctuali, nu au cerut nimic de la structurile europene, nici din punct de vedere social, nici financiar, nici politic, ba chiar nici incluziune socială. Ei singuri se acomodau imediat la orice condiţie, numai pentru a nu fi izgoniţi şi pentru a-şi putea întreţine propria existenţă şi a celor pe care i-au lăsat acasă: copii, părinţii şi buneii flămânzi.

Este gata RM să primească ”emigranţi/refugiaţi”? Analizând cu atenţie situaţia, constat că guvernarea este pe o pistă greşită în acest sens, ba chiar periculoasă, întrucât Moldova nu este în stare să-şi asigure proprii cetăţeni de o eventuală foamete, cu atât mai mult să mai primească emigranţi din regiunile menţionate. Instantaneu gândul îmi zboară la întrebarea: Ce facem cu ai noştri conaţionali, care pe parcursul a celor 25 de ani au fost forţaţi să părăsească ţara?

Este timpul ca guvernarea să fie mai deşteaptă. Se pare este mult mai uşor de adoptat un Program complex de readucere acasă a cetăţenilor noştri refugiaţi în cei 25 de ani de independenţă decât a primi alţi străini. Dar cine să-l elaboreze, dacă guvernanţii sunt departe de aşa ceva. Cum poţi guverna o ţară şi să nu poţi proteja poporul propriu?

De ce conducerea acestui teritoriu nu ar demara o cercetare de proporţii să scoată în evidenţă situaţia despre propriii cetăţeni plecaţi din cauza sărăciei şi fricii că ar putea muri de foame? Nu ar elabora un asemenea program amplu?

Sunt de părere, că UE este obligată să acorde un suport mai semnificativ în acest sens. De ce? Răspunsul vine mai jos.

Fenomene şocante. Analiza retrospectivă a situaţiei moldovenilor plecaţi peste hotare la muncă istovitoare şi înjositoare relevă evenimente, cazuri şi fenomene şocante. 95% din cei plecaţi au îndurat foame, cu lunile dormeau pe sub poduri, în clădiri părăsite sau prin biserici, fără ştirea nimănui sau cu tot cu familii şi copii mici.

Mai mult ca atât, chiar de la bun început, cetăţenii noştri plecaţi să-şi câştige o bucată de pâine, au fost trataţi ca pe nişte animale, au fost izgoniţi, de ei îşi băteau joc în toate formele şi metodele (revin mai jos). Anume aceste coşmaruri, prin care au trecut majoritatea conaţionalilor noştri, au fost aplicate în cele mai democratice ţări, cum sunt Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Olanda.

Puţin mai toleranţi cu moldovenii au fost italienii şi spaniolii. Se pare aceste popoare au manifestat un comportament mai omenesc, cu compasiune faţă de moldoveni, numai din motivul că le este cunoscută o asemenea experienţă amară. Ei au trecut peste aşa practici mizerabile încă în anii 1950-1965, când migrau masiv în Statele Unite ale Americii, Anglia şi Germania.

Am analizat foarte profund viaţa moldovenilor aflaţi peste hotare la muncă silită. În perioada anilor 1995-2014 nu am găsit nici un document sau hotărâre, prin care Uniunea Europeană să fi luat act de emigranţii noştri, nu a întreprins nici o mişcare pentru a reduce din înjosirile în masă prin care au trecut cetăţenii din Republica Moldova, aflaţi la muncă în perioada anilor 1995-2014. În aceste condiţii apare de la sine o întrebare, care ţine de selectivitate sau discriminare faţă de moldoveni, în comparaţie cu alţi emigranţi/refugiaţi, care provin din nordul Africii, Peninsula Arabă, Orientul Mijlociu şi regiunea de Sud-Est a Eurasiei.

Supuşi torturilor sociale. Moldovenii au plecat în ţările europene cu costuri extrem de ridicate, pe căi extrem de periculoase şi cu riscuri majore de viaţă, iar unii dintre ei nu mai au ajuns. Dacă comparăm situaţia emigraţiei masive din ultimii ani în ţările europene, putem considera că drumul parcurs de cetăţenii noştri a fost mult mai anevoios şi greoi, în comparaţie cu a alţi emigranţi/refugiaţi.

Odată ajunşi în Europa, moldovenii erau supuşi altor chinuri groaznice, despre care Comisia UE nu ar putea să nu cunoască şi despre care nu preferă să vorbească. Moldovenii acceptau cele mai înjositoare servicii, cele mai neplătite locuri de muncă, majoritatea din ei aşteptau luni întregi şi chiar ani ca să se poată angaja în câmpul muncii. Majoritatea celor plecaţi de la început erau angajaţi ilegal, fără contract de muncă şi în majoritatea cazurilor salariul era achitat numai la 50%. Mulţi din ei munceai câteva luni, pe urmă erau alungaţi fără a li se remunera munca. Dacă încercau să anunţe organele competente, riscau să fie deportaţi fără nicio explicaţie. De aceea tăceau şi răbdau toate acele înjosiri. Toţi care denunţau organelor despre ilegalităţi au fost deportaţi, fără dreptul de a intra în zona EU 5 şi mai mulţi ani.

Cazuri şocante, inumane. În anul 2008, după efectuarea unui studiu, am primit sute de scrisori cu mărturisiri, care şi mai de care groaznice. Am scris în adresa oficialilor moldoveni de atunci, fiind angajat în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Am adresat interpelări şi la unele ambasade a UE în Moldova, însă toate absolut au fost lăsate fără nicio atenţie.

Anul curent, am făcut cel puţin două interpelări adresate personal ambasadorului Delegaţiei UE în Moldova, dlui Pirkka Tapiola, însă exact ca şi celelalte au fost lăsate fără nici un răspuns.

Am să aduc doar câteva mărturisiri din mesajele primite de la conaţionalii noştri, care nici în filmele de groază nu se admit:

treceau râurile noaptea luaţi de mână unul cu altul, persoanele plecate si, daca cineva era împuşcat de paza de frontiera trebuia sa apuci repede mână celui supravieţuit ca sa nu te ia curentul de apa;
trebuia să sărim din croazierele turistice şi erau oameni, care nu mai ieşeau din apa;
o vecina a ajuns în Italia, cu 5000 euro, in vagon sigilat, mergând 8 zile în vagon, fără mâncare şi toaletă, numai cu 3 litri de apă;
un tată, fost director de secţie de producere la fabrica de conserve din Ungheni, a fost nevoit sa lucreze la o ferma, unde pentru 400 de euro era înjosit de ciprioţi cu 4 clase terminate;
o învăţătoare a dormit 2 săptămâni pe plaja din Italia pana s-a angajat chelneriţa cu un salariu de 35 euro, ilegal;
un tânăr a dormit 7 luni în vagon părăsit se alimenta din ce găsea prin tomberoanele de gunoi până şi-a găsit de lucru, iar după ce a muncit 3 luni a fost alungat fără a i se plăti măcar un cent pentru muncă;
doi prieteni au lucrat 6 luni la o fabrică de producere a materialelor de construcţie care o deţineau nişte albanezi, pe urmă au fost alungaţi şi bătuţi fără a primi salariul.

Exista mii şi zeci de mii de cazuri de aşa fel şi natură, însă nimeni absolut, atât din Moldova cât şi din oficialii europeni nu s-a autosesizat nicio dată.

Însă, dacă există măcar un caz de umilire a emigranţilor/refugiaţilor din regiunile amintite mai sus, reacţia din partea Comisiei Europene, a ONU, a tuturor organizaţiilor internaţionale este foarte mare.

Moldovenii murind cu sutele şi miile, umiliţi, schilodiţi, batjocoriţi şi înjosiţi au fost şi sunt aruncaţi la marginea tuturor drepturilor fundamentale ale omului. Din ei, în toată această perioadă s-au stors doar numai beneficii, atât de către oficialii moldoveni, cât şi de cei europeni şi ruşi.

Discriminarea socială. În afară de Italia, nicio ţară nu a întreprins acţiuni concrete de incluziune a cetăţenilor noştri în viaţa sociumului lor.

Dacă comparăm viaţa moldovenilor plecaţi în ţările UE cu cea a persoanelor emigrate din regiunile amintite mai sus (Peninsula Arabă, Asia Mijlocie şi Africa de Nord), constatăm o discriminare reală faţă de moldoveni. Comportamentul conducătorilor europeni este absolut altul faţă persoanele provenite din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie şi Africa de Nord, în comparaţie cu cel faţă de persoanele din Moldova, Romania, Polonia, Ucraina şi altele.

Pentru persoanele emigrate din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie şi Africa de Nord, europenii au aprobat programe de incluziune a acestora în societatea europeană. Li s-au oferit toate drepturile şi orice suport, inclusiv financiar, social, educaţional, politic şi material.

De ce faţă de moldoveni au fost manifestată o politică aparte, izolată, pe alocuri agresivă, rămâne o enigmă. Politici de izolare, marginalizare şi supunere la încercări sociale au fost manifestate nu numai faţă de moldoveni, ci şi faţă de ucraineni, români, bulgari etc. Oare aceştia nu tot au ochi şi urechi, mâini şi picioare?

Se cunoaşte foarte bine că, structurile administrative locale din ţările unde se aflau moldovenii plecaţi cunoşteau foarte bine existenţa reţelelor care se ocupau cu traficul de persoane, însă nimeni nu a întreprins nici o acţiune şi nici activităţi care puteau reduce din înjosirea la care erau supuşi. Nu exclud, că reţelele locale de trafic cu persoane erau acoperite sau protejate de administraţiile locale din ţările unde moldovenii migrau, iar pentru aceasta emigranţii trebuiau să achite o anumită taxă. Au fost destule cazuri când moldovenii erau bătuţi şi schilodiţi, însă nu anunţau organele de drept din ţările unde se aflau, din cauza să nu piardă posibilitatea de a munci, chiar cu riscul sănătăţii.

A fost pur şi simplu o bătaie de joc de moldoveni, atât în ţară, cât şi unde plecau la muncă. Există multe publicaţii şi cercetări ale unor actori ale societăţii civile, însă guvernările moldovene în toţi aceşti ani nu au intervenit nici într-un fel pentru a ameliora situaţia. Mai mult, nici organele şi structurile europene nu au încercat să intervină cumva în toată această perioadă.

Beneficiile produse de moldoveni, pentru ţările unde se află, sunt enorme. Moldovenii produc valoare adăugată pentru europeni, iar majoritatea celor refugiaţi din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie şi Africa de Nord – nu. Valoarea anuală a PIB-ului produs de moldovenii aflaţi peste hotare s-ar cifra la cel puţin 15-17 miliarde euro. Această valoare include şi valoarea produsă de moldovenii aflaţi la muncă şi în Federaţia Rusă. Din valoarea PIB-ului produs de moldoveni, impozitele constituie aproximativ 5,5 miliarde de euro. Oare din banii aceştia puteau fi formate fonduri de susţinere a moldovenilor aflaţi peste hotare sau nu? Cel puţin, trebuiau să fie formate programe de incluziune, ceea ce de fapt nu s-a făcut.

Conducerile ţărilor unde muncesc moldoveni, fără nicio remuşcare, îi blamează, însă nimic nu vorbesc despre beneficiile pe care le produc moldovenii pentru ei.

Majoritatea emigranţilor/refugiaţilor proveniţi din Peninsula Arabă, Asia Mijlocie şi Africa de Nord nu produc nimic, ci doar consumă, sunt asiguraţi cu tot necesarul pentru o incluziune rapidă în societate, lucruri de care moldovenii au fost lipsiţi.

Numai un singur calcul şochează. Valoarea beneficiilor produse de moldovenii aflaţi peste hotare este considerabilă. Dacă să luăm în considerare numai ultimii 10 ani, atunci valoarea PIB-ului produs de moldoveni în acele ţări ar trece 100,0 miliarde de euro.

Pe de altă parte, dacă analizăm în particular, de la UE moldovenii primesc cu ţârâita nişte bani pentru nişte proiecte neînsemnate, care, în principiu, nu produc nici un efect asupra nivelului de trai al moldovenilor. Dacă din UE Moldova mai primeşte careva suport, atunci din Federaţia Rusă – nici un fel de suport, ci numai acuzaţii, ameninţări şi embargouri de diferită natură, ba chiar şi deportări masive.

Pe de altă parte, fondurile cu titlu nerambursabil primite de la UE sunt jefuite de societatea civilă a guvernărilor şi unele instituţii de stat, prin achiziţii de bunuri şi servicii, dar şi prin achitarea unor salarii gigante consultanţilor străini.

Calculele relevă concluzii şocante. Aşa-numita Republica Moldova anual pierde zeci de miliarde de lei din cauza administrării incorecte a proceselor de migraţie a populaţiei şi a exodului necontrolat. PIB-ul pe care îl pierde Moldova în fiecare an, din cauza migraţiei, ar fi de aproximativ 75,0 – 90,0 miliarde de lei.

Un alt aspect foarte distructiv ţine de efectele privatizării negândite şi impuse în anii 1994-1995, ce se vor face simţite încă cel puţin 50-100 de ani. Acest fenomen a fost principalul factor ce a impus moldovenii să caute posibilităţi de a-şi asigura supravieţuirea în orice colţ al lumii, numai nu acasă, în ţara de baştină.
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV