• Bloguri
  • 20 Ianuarie 2018 07:31
21 November 2016
Scrisoare deschisă către Igor Dodon
Scrisoare deschisă către Igor Dodon Domnule Dodon, sunt omul de rând, cetăţeanul pe care vreţi să-l conduceţi. Viziunea expusă mai jos este recolta vocilor înăbuşite, culeasă din zumzetul nemulţumirii generale. Binevoiţi a vă întoarce urechea spre glasul poporului, al cărui ecou îl mijlocesc prin propriile-mi cuvinte. Nu-mi luaţi în nume de rău conţinutul exprimării, care vizează mai degrabă clasa politică pe care o reprezentaţi decât propria dumneavoastră persoană, inclusă, fără nici o discriminare, în aceeaşi ecuaţie.

Promisiunea dumneavoastră de a asigura moldoveanului o presupusă comoditate financiară nu poate atinge nici un grad de concreteţe palpabilă, întrucât toţi predecesorii de sorginte comunistă şi socialistă, care s-au perindat pe la frâiele conducerii moldoveneşti, au făcut de nenumărate ori dovada incapacităţii de asigurare a unei vieţi decente. Îmbrăcat în chip ilegitim în mantaua îmblănită a democraţiei, predicaţi un naţionalism refractar la cultură, inteligenţă şi progres. Ataşamentul ideologic faţă de mama Rusia ştirbeşte întregul patriotism pe care ni-l băgaţi cu de-a sila pe gât, provincialism fatidic în ale cărui ape urât mirositoare ne-am scăldat de atâta amar de vreme. Patriotismul dumneavoastră cangrenează în continuare, în stadii tot mai avansate, gândirea oamenilor buni cu inima, dar ignoranţi cu mintea.

Omului lucid îi este greu să fie patriot când propria ţară nu-i oferă motive reale de afecţiune şi mândrie. El îşi iubeşte familia şi prietenii, dar priveşte cu suspiciune semenii din jur, urăşte clasa politică din cauza căreia trăieşte doruri îndepărtate, suferă despărţiri şi se ataşează de alte popoare, în care-şi găseşte alte bucurii, alte mame şi alţi taţi. Să nu credeţi cumva că vă acuz de vinovăţie pentru migrarea în masă a populaţiei basarabene, la fel cum nu vă pot pune pe umeri nici povara sărăciei noastre. Nemulţumirea originează din faptul că domnia voastră reprezentaţi în mod oficial o rotiţă de bază în tot acest mecanism ce nu vrea să dea semne de uzură, care, deşi merge înainte în ceea ce priveşte funcţionarea sa deficitară, face – şi asta-i marea problemă – să bată pe loc pasul leneş al vremurilor deprimante, ducând în eroare turistul occidental cum că posibilitatea călătoriei în timp, a traversării multor decenii în trecutul îndepărtat, este o chestiune pe cât de palpabilă, pe atât de surprinzătoare.

Când nădejdea noastră începuse să se înfiripe la gândul că o grijă maternă îşi face simţită prezenţa, că rănile deschise vor putea fi în cele din urmă cicatrizate, veniţi dumneavoastră în galop colhoznic să ne striviţi mişeleşte singura floare frumoasă, crescută vitejeşte pe malurile sângerânde ale despicăturilor noastre sufleteşti. Călcaţi cu cizma sovietică peste demnitatea noastră, a oamenilor însetaţi de dreptate şi adevăr, idealuri a căror existenţă precară, sortite parcă pieirii, sunt tăvălite prin bădărănia arhaizată, înveşmântată de acoperământul putred al unui proces de civilizaţie beteşugit. Gospodin Dodon, suntem oamenii suferinţei, copiii sărăciei, victimele lăcomiei, marginalizaţii Europei, nişte vitregiţi şi oropsiţi, asta-i esenţa noastră. Vrem vindecarea pe care nu ne-o puteţi oferi, vrem să ne abandonaţi, să ne lăsaţi în pace.

Înţelegeţi prea bine că vă considerăm incompatibil cu viziunea europeană, cu idealurile democraţiei şi integritatea politică – de care tabăra dumneavoastră ne-a văduvit dintotdeauna – şi totuşi, alegeţi, în ciuda voinţei noastre, a oamenilor informaţi şi cu respect pentru propria gândire, să vă bateţi joc de noi, făţiş, fără nici o mustrare de cuget. Nu ne încântaţi nici o clipă cu imaginea unui cnezat contemporan, edificat pe o fandoseală de sorginte ţaristă. Nu vă putem împărtăşi dragostea noastră, de care prea puţin vă pasă că-i curată şi încredinţată pe mâini mai bune. Nu ne mai siluiţi, opriţi-vă!

Utilizaţi un discurs de agresiune tacită, din care dictatura domesticită îşi mijeşte moţăind ochişorii şi caută pe cine să înghită. Gesticulaţia dumneavoastră ştie de pumn şi comandă; orice ochi psihologic deduce cu uşurinţă acest detaliu neliniştitor. Deprins să vă subordonaţi unor oameni mai mari în grad, acum vreţi să subordonaţi, să supuneţi, să înrobiţi, să fiţi ascultat orbeşte de plebea mică şi neînsemnată, de parcă toate aceste mecanisme, unse cu alifia bolşevismului, nu i-au fost suficiente până acum. ”Igor Dodon – Liderul absolut”, ne avertizează titlul ţipător al ziarului electoral, făcându-ne să ingurgităm în hohote icnite o ghiduşie năzdrăvană, desprinsă parcă de pe paginile umoristice ale lui Ilf şi Petrov.

Dacă sunteţi atât de fascinat de spaţiul rusesc spre care vreţi să ne racolaţi cu tot dinadinsul, vă rog, vă îndemn, aşa, ca între mojici, chiar cu o tovărăşească palmă azvârlită pe spate, lăsaţi-vă captivat doar de cultura lor, de artiştii remarcabili şi neideologizaţi. Atunci şi doar atunci s-ar putea – vai, ce deziderat ridicol! – să începeţi să iubiţi omul simplu, să-i înţelegeţi tristeţea chinuitoare şi să vreţi să faceţi cu adevărat ceva pentru ţăranul îmbogăţit din votul tranzacţionat.

Manipulatorul îşi găseşte culcuşul cel mai potrivit în chiar spatele substantivului manipulare, pe care îl inculcă prin nenumărate tactici subversive în mintea slabă, neinformată a ”cetăţenilor dragi”, atribuindu-i-l presupusului duşman de clasă, în cârca căruia aruncă ticăloşeşte murdării improvizate, dar care, prin luciditatea gândirii, integritatea caracterială, inteligenţa strălucitoare, viziunea politică matură, slujirea dreptăţii, fineţea atitudinii, superioritatea prezenţei ş.a.m.d., nu se lasă mânjit(ă) de această scornire infamă, multiplicată sub forma acţiunilor condamnabile moraliceşte şi constituţional. Sunteţi manipulatorul clasic, cu zâmbetul la vedere şi pumnalul dosit la spate. Figura dumneavoastră trezeşte milă şi neputinţă, ba mai mult, nedumerirea că în secolul nostru, a cărui spiritualitate încă scârţâie a şchiopătare, mai poate exista afecţiune pentru steaua prăfuită. Cu ce am păcătuit de suntem condamnaţi să trăim sub umbra acestei melancolii înroşite?

Ochii noştri văd, suferă, înţeleg. Izvoarele lor sunt de multă vreme secate. În pieptul nostru se zbate o inimă dezamăgită, ostenită de vorbăria râgâită, agramată, ofensatoare, înzorzonată cu făgăduieli deşarte şi neruşinoase. Ne doare sufletul de atâta laşitate, prostie, huzureală, nepotism, iresponsabilitate, provincialism, josnicie, ură, infantilism, dobitocie, aviditate şi de un întristător et cetera înşurubat în această eternitate malefică din care se scurg neîncetat lideri incapabili şi miasmatici. Sub influenţa lor macabră strada geme de incultură. Din cauza lor intelectualitatea noastră este împuţinată, capabilă, dar neapreciată, supusă unei inaniţii staliniste devastatoare. Demagogul este incapabil să o înţeleagă, iar când grosolănia lui se cuibăreşte ilegitim la conducerea ţării, naţiunea se scaldă într-o ignoranţă unsuroasă, mlăştinoasă, în întunecimile căreia mişună relaxate lipitorile politice. La noi minciuna este apoteotică, durdulie, poruncitoare, un dat al existenţei moldoveneşti. Steagul corupţiei – înfipt barbar în carnea victimelor sale – este fluturat de un vânt pestilenţial; pânza lui slinoasă dănţuieşte în văzduhul înnegurat asemenea unei matahale zdrenţuite, urâcioase, care însă nu poate speria omul curajos, cu sufletul curat şi judecata sănătoasă.

Noi suntem orfanii care văd şi înţeleg totul. Privirea dumneavoastră, domnule Dodon, este grea, şfichiuitoare, aspră, mânioasă şi dispreţuitoare. Noi vrem o privire calmă, senină şi afectuoasă, o pereche de ochi grijulii, scăldaţi în lumina caldă a consacrării materne. Dacă vă pasă cu adevărat de ţara noastră, atunci puneţi jos armele, căutaţi mântuirea, căiţi-vă, recunoaşteţi-vă greşeala de a vă fi însuşit în mod fraudulos înscăunarea. Noi, cei simpli şi pacifişti, vrem să dormiţi cu inima împăcată a omului care şi-a spălat păcatele recunoscându-şi-le. Noi dorim să vă treziţi într-o Moldovă cu boltă însorită, să fiţi fericit alături de speranţa noastră plauzibilă că binele are potenţialitate. Noi, iubitorii de adevăr, formăm cete paşnice, ne înmulţim în permanenţă, ne arătăm indignarea, nedreptăţirea, spunem răului pe nume. Noi credem în virtute, în pace, în libertatea conştiinţei, în dreptul la exprimare şi în îndreptarea degetului acuzator spre cel ce huzureşte pe banca acuzaţilor. Dorinţa noastră este una simplă, şi anume aceea de a vă retrage cu demnitate din poziţia parvenită de preşedinte, de a oferi libertatea următoarelor generaţii să păşească pe calea civilizaţiei europene. Sunteţi binevenit în rândurile noastre, ale celor care ştiu să ierte mult, să iubească şi mai mult, în familia celor care cred în educaţie, justiţie, cultură, bunătate şi unitate.

V-am scris cu pana înmuiată în glasul fraţilor mei,

Nicolae Gaburici
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV