• Bloguri
  • 25 Aprilie 2018 23:41
02 August 2016
Mi-e cumva ruşine de generaţia noastră
Mi-e cumva ruşine de generaţia noastră Aveam 10 ani. Era prima zi neagră pe care am simţit-o eu. Ca să înţelegeţi, părinţii ne-au crescut pe mine, Dorian şi Cătălin cu valori româneşti. Treceţi batalioane, Cenaclul, Doina şi tot alaiul. Ştiam pe din afară filmul Renaşterii Naţionale. Şi acum stau pălărioarele din hârtie, cu tricolorul desenat pe ele, în dulapul din salon. Comunismul părea un episod întunecat din istoria noastră şi ai mei ziceau mereu că nu ne doresc să ştim vreodată ce înseamnă comunism. Ei, bine, n-a fost să fie. Ţin minte foarte bine ziua rezultatelor alegerilor din 2001, când au câştigat comuniştii. Mă pregăteam de şcoală. Era iarnă şi afară - încă întuneric. Ai mei erau deja la bucătărie. Se uitau muţi la televizor. Nici nu s-au deranjat să aprindă lumina în dimineaţa aceea. Aşa mică, cât o şchioapă, îl detestam pe Tarlev, zis şi Chupa Chups. Diacov mi se părea un boşorog. De Stepaniuc nici nu mai zic, că aveam impresia că şi eu, la anii mei număraţi pe degete, vorbeam mai coerent decât el. I-am întâlnit recent la Forumul Civic. Abia m-am abţinut să nu-i aduc aminte cum eu, puştoaica de 10 ani, eram mai... Eh, mai bine tac. Voronin era pentru mine atunci întruchiparea necuratului :))) Au urmat protestele faţă de introducerea limbii ruse în şcoli. Eram în prima linie, cu tricolorul în dinţi, alături de colegii de la Prometeu (mai puţin din clasă - aveam mulţi copii de foşti KGB-işti sau oameni care făceau parte din sistem. Nu-i judecam pentru că, de, like father - like son). Orăşelul Libertăţii era destinaţia mea după ore. Acolo erau şi colegi de-ai lui Doru, tot de la Prometeu. Cortul nostru era pe muchia dinspre Teatrul de Operă şi Balet. Acolo era cel mai bun ceai :)

Ştiu că mă uitam la şedinţele Parlamentului după ore, cât prindeam înainte de orele de la Linguata, şi nu puteam să înţeleg cum au ajuns oameni atât de inculţi să stea în fruntea ţării. Cel mai trist e că lucrurile nu s-au schimbat deloc. Doar eu am mai adunat ceva ani în buletin.

A urmat a doua zi neagră. Aveam 14 ani. Ţin minte ziua aia. Mi-am trântit ghiozdanul greu, negru, pe podeaua bucătăriei şi mă uitam la televizorul mic de pe blat. Era şedinţa Parlamentului în direct la M1. Păcat că acum dau documentare despre boboci în timp ce măscăricii fac show. Atunci măcar vedeai tot showul. Acum - doar trailerul. Roşca votase cu Voronin. Mă uitam buimacă la mama. Mama îşi puse mâna la gură. Apoi şi acoperit faţa cu ambele mâini. Eram mute. Ţin minte că repetam în continuu „CUM?!”... Mama tăcea...

2009. Aveam 18 ani. Venisem în vacanţă de la colegiu din Anglia. Câştigaseră din nou comuniştii. În toate localurile vuia furia tinerilor. Fierbeam toţi. Ştiţi bine ce a urmat... Şi acum îmi apare mutra Zinaidei Greceanîi care zicea „Streleati!” în tinerii neascultători. Nu înjur. Niciodată (în română, anyway). Dar în gând nu cred că am repetat atunci aceleaşi înjurături de două ori... Filat mi-a dat de bănuit din start. Nu putea omul sinonim cu privatizarea să inspire încredere. Să aibă el cele mai nobile intenţii, fie şi în al 12-lea ceas, era prea şantajabil. Din toată târla de la putere, găsisem cumva un mic refugiu în Chirtoacă. Şi am stat de vorbă de multe ori şi părea de treabă. Poate mă impuneam să mă conving că, poate poate, e ok... Bară.

2015. Despre BEM se ştia puţin înainte de Revelion că ceva nu e în regulă. Le-am recomandat câtorva prieteni cu depozite la BEM să-şi scoată banii. Pică leul. Lumea tace. În Parlament e dezmăţ. Lumea tace. Leul moare. Lumea tace. Cătălin avuse accident. Vroia să facem ceva. Nu se mai putea. Am dat start campaniei ‪#‎EuNuTac. Speram să începem o zare de societate civilă. În paralel, ieşiseră Liviu Vovc, Inga Grigoriu, Dinu Plîngău şi alţii să protesteze. Îmi erau tare dragi. L-au contactat pe tata, Nicolae Josan. Cătălin încerca să mobilizeze artiştii. Tăcere de cimitir. Laşi, îmi ziceam eu. Mureau de foame, acum că mă gândesc mai bine. Dar tot ruşine îmi era de ei. Din generaţia tânără, doar Pasha Parfeni, Corneliu Botgros, Marian Mani Lupu, Stela Botez, Onoffrei Ion, Andrei Ioniţă au reacţionat în ultimul an. Jos pălăria. Restul - nişte nevertebrate. Dur, dar adevărat. Pe 5 aprilie, mi-am luat boxişoarele şi am pus sonorizarea la protestul din 5 aprilie din scuarul catedralei. Atunci i-am cunoscut pe Angela Aramă, Andrei Năstase, Vasile Năstase, Alexandru Cozer şi pe alţi membri ai Platformei DA. Aveam constant un nod în gât. Nu cumva ne-am trezit?? Era şi Pavlicenco acolo, şi nişte puşti de la PL, dar au luat apă în gură după 7 iunie, când nesimţiţii din PL, cu trei zile înainte de protest, ne-au alungat din PMAN ca să danseze tananica. Cică „Noi suntem în campanie electorală şi asta e mai important acum”. (Liuda o să spele încă mult rufele. Spor) Lângă Arc, lumea fierbea. Cătălin îşi rupsese vocea. Aveam pumnii încleştaţi atât de strâns, timpanele îmi zvâcneau ca niciodată... Cred că acela a fost momentul în care mi-am zis „Dă-o naibii de treaba. Gata. Afară cu toţi şi hai să facem treabă.”

În jur? Cam 5% tineri. Unde sunteţi? Aşteptaţi să facă cineva curat şi să veniţi voi pe covor roşu? „Degeaba te chinui, Ruxanda”, „Oricum nu se schimbă nimic”, „Du-te înapoi în Anglia”, „N-ai ce face”... „Totu-i cumpărat”, „Platforma-i a fraţilor (lol) Ţopa”. Următorul om care mai îndrăzneşte să-mi reproşeze că-s de-a nu ştiu cui, că ăla-i nu ştiu ce, că mă plăteşte X, că-i IMPOSIBIL să nu fiţi finanţaţi de cineva, că n-avem echipă nu ştiu de care, că hârtiuţa pe care scriem demersuri n-are horboţică... îl rog să-mi spună ce-a făcut el/ea vreodată pentru peticul ăsta de ţară. Iertaţi-mă că nu m-am dus să slujesc vreun politician şmecher cu mănuşi, puritan făţarnic sau recidivist ratat. Să vă spun ceva ce e valabil pentru toţi oamenii din Platformă pe care îi vedeţi pe sticlă, şi încă o mână de oameni pe care nu-i vezi: Nu-i destul că laşi baltă viaţa ta bine-mersi, mişti munţii din loc, nu dormi nopţi în şir, literalmente, migrenele nu te lasă, se mai găsesc ţarevne şi genii pe cai albi şi-ţi mai cer să explici de ce nu te-ai pieptănat azi.... Deşi habar nu ai ce luptă titanică depune o mână de oameni, tu preferi să te dai cu presupusul. Să o faci pe omniscientul când n-ai ridicat un deget ca să faci ceva. Exact în acel moment mi se face ruşine de generaţia noastră.

Iertată fie-mi lipsa de modestie, dar nu pot să neg că mă simt onorată să am în jurul meu acum cei mai de calitate oameni pe care i-am întâlnit în scurta şi umila mea viaţă în Moldova.

Un sfat pentru tineri care bat apa în piuă şi sar pripit la concluzii, apoi miorlăie că nu-s muiaţi posmagii: Dacă n-ai de gând să ajuţi, măcar nu încurca.

Ruxanda Josan
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV