• Bloguri
  • 26 Aprilie 2018 19:54
10 October 2016
Maia Sandu sau Andrei Năstase? Sondajele, o soluţie ineficientă
Maia Sandu sau Andrei Năstase? Sondajele, o soluţie ineficientă Imediat după protestul din 24 aprilie, holdingul lui Plahotniuc a început o vastă campanie de denigrare a liderului Platformei DA, Andrei Năstase. Fiind conştient de faptul că Andrei Năstase intenţiona să candideze la funcţia supremă în stat, având şanse mari pentru alegerile din 30 octombrie, Plahotniuc a iniţiat o campanie dementă de linşaj mediatic. În prima fază, acest război informaţional şi-a atins într-un fel obiectivele. De la un rating de 20 % pe care îl avea liderul Platformei, în rezultatul calomniilor şi atacurilor lansate de mai multe televiziuni, popularitatea lui Andrei Năstase a fost afectată simţitor, ajungând la cifra de 7.4%.

Cu toate acestea, tendinţa de descreştere a fost inversată în ultimele luni. Datorită sutelor de întâlniri ale lui Andrei Năstase cu cetăţenii din diferite localităţi, datorită unei comunicări publice eficiente cu publicul din Moldova şi a combaterii active a linşajului mediatic, imaginea liderului Platformei DA a început să se refacă. Astfel, în pofida războiului informaţional, Andrei Năstase a demonstrat faptul că este unicul candidat cu potenţial de creştere într-un context mediatic ostil. Liderul Platformei DA a confirmat că este un lider politic capabil de a rezista unor atacuri mediatice agresive, fiind un candidat al opoziţiei care are vocaţia de a fi un luptător de cursă lungă.

În ceea ce priveşte imaginea liderului Partidului „Acţiune şi Solidaritate” Maia Sandu, se atestă o uşoară „îngheţare” a ratingului. Deşi liderul PAS a beneficiat de un tratament mediatic neagresiv din partea holdingului oligarhului, fiind doar uneori criticată, dar fără a fi lansate atacuri grave la persoană, totuşi, se atestă un rating în stagnare fără o tendinţă de creştere.

Acest lucru este demonstrat de ultimul sondaj efectuat de către Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing CBS-Axa. La întrebarea deschisă „Care este personalitatea politică din Republica Moldova în care Dvs. aveţi cea mai mare încredere ?” liderul Platformei DA are 6.6%, fiind în faţa liderului PAS care are 4.8%. De asemenea, la întrebarea „Care este personalitatea politică din Republica Moldova pe care Dvs aţi dori să o vedeţi în funcţia de Preşedinte al ţării?” Andrei Năstase are 7.4%, iar Maia Sandu 6.7%. În ceea ce priveşte ratingul partidului, conform sondajului Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr” ar acumula 7.2%, iar pentru PAS ar vota 5.6%.

Analizând aceste rezultate, devine foarte clar faptul că Andrei Năstase este singurul politician care a reuşit şi reuşeşte să reziste unor atacuri mediatice furibunde. Chiar mai mult, liderul Platformei DA beneficiază în acest moment de o creştere a intenţiei de vot. În acest sens, apar mai multe întrebări în ceea ce priveşte capacitatea Maiei Sandu de a rezista într-o campanie agresivă, în cazul în care ar deveni „candidat comun”. Există riscul ca o eventuală campanie de linşaj mediatic îndreptată împotriva liderului PAS să aibă consecinţe politice fatale, iar responsabilitatea „candidatului comun” să fie compromisă.

O altă concluzie este faptul că holdingul mediatic a lui Plahotniuc şi-a epuizat potenţialul de a dăuna imaginii lui Andrei Năstase. La momentul de faţă, linşajul mediatic are efect de bumerang, iar impactul acestuia nu este pe măsură să-l distrugă politic pe liderul Platformei.

În ceea ce priveşte identificarea candidatului comun, este important ca această decizie să ia în calcul nu doar sondajele, ci mai multe elemente: capacitatea de a rezista atacurilor mediatice, capacităţi de mobilizare a susţinătorilor, resursele umane din Chişinău şi teritoriu, etc. De asemenea, capacităţile organizatorice de a se opune unor eventuale fraude electorale este un factor extrem de important. În cazul unor tentative de fraudare a alegerilor din partea Partidului Democrat, candidatul comun trebuie să aibă o capacitate de reacţie adecvată pentru a combate fraudele electorale.

Luând în calcul aceste cerinţe inerente pentru un candidat comun, cel mai bine plasat pentru a rezista şi câştiga alegerile prezidenţiale este liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

În viitorul cel mai apropiat, trebuie luată o decizie crucială în ceea ce priveşte candidatul comun. Responsabilitatea acelui candidat de a câştiga alegerile este totală. Societatea civilă, forţele anti-oligarhice şi cei care vor participa la procesul de identificare a candidatului comun nu au dreptul la eroare.

Sergiu Lîsenco
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV