• Bloguri
  • 26 Iunie 2017 18:44
21 February 2017
Reforme partinice sau moartea fără risc pentru viaţă Cazul îndreptării la Institutul Mamei şi Copilului din raionul Rezina a femeii însărcinate la 36 săptămâni, cu copilul mort, fără asigurarea cu transport a fost mediatizat pe larg în mijloacele de informare în masă. Doar pe e-sanatate.md, unimedia.md şi jurnal.md au fost mai mult de 130 000 de vizitatori.
20 February 2017
Promisiunea electorală ca piruetă stilistică În campaniile electorale, politicienii dornici de voturi ne bombardează nu cu convingeri, ci cu „expresii”, cu piruete stilistice, cu baliverne. Domnul Dumitru Diacov, un lider al Partidului Democrat, ne-a vizitat zilele astea biroul şi ne-a acordat un interviu foarte interesant. L-am citit şi mărturisesc că nu de puţine ori am fost descumpănit. Ca să nu vă plictisesc, stimaţi ascultători, o să mă refer doar la un amănunt. Domnului Diacov i s-a amintit că Marian Lupu, colegul său, promisese că în 2018 Moldova va depune o cerere de aderare la UE. Iar Dumitru Diacov ne-a explicat că promisiunea cu pricina a fost „o expresie în perioada campaniei electorale”.
17 February 2017
Amnistia fiscală - un scuipat în omul de afaceri onest Scuipăm în omul de afaceri onest? Ale cui interese îşi propune să apere această amnistie fiscală? Conducătorii dornici de „amnistie fiscală” nu au renunţat la ideea lor dubioasă. Ei au luat o pauză strategică ca să se mai domolească spiritele, ca să mai „camufleze” aspectele de-a dreptul bizare ale proiectului. Vor reveni însă în forţă, fiţi siguri! Şi probabil ne vor pune în faţa faptului împlinit. Sunt semne că au nevoie de această lege la fel cum bolnavul de diabet are nevoie de insulină.
10 February 2017
Scenarii în relaţiile româno-ruse Venirea lui Trump la Casa Albă şi abandonarea liniei dure în relaţia cu Moscova a redeschis discuţia despre Rusia, văzută ca o ameninţare la adresa securităţii României.Alegerea lui Donald Trump a surprins întreaga lume.
07 February 2017
Povestea cu găina roşie şi guvernarea democraţilor În perioada când lucram la Guvern, mi-a fost dat să întâlnesc o doamnă, care, atunci când am păşit pragul Executivului, ne-a întâmpinat cu o smerenie greu de descris, fiindu-i frică că noua putere „o va da afară de la lucru” pentru că „a lucrat cu comuniştii”.
04 February 2017
Moldova adoarme! Se trezeşte mafia! Uneori, am impresia că întreaga ţară e antrenată într-un joc similar celui care se numeşte în popor „Mafia”. E un joc simplu, dar, totodată, extrem de intrigant. La el participă mafia, cetăţenii, medicul şi poliţistul, iar esenţa sa e că, pe tot parcursul jocului, se încearcă identificarea celor cărora le-a revenit rolul de mafioţi pentru a fi eliminaţi, iar mafia, la rândul său, face tot posibilul pentru a supravieţui, „omorând” ceilalţi participanţi. Uneori învinge mafia, alteori – mafia e învinsă. Cuvintele cu care începe jocul sunt: „Oraşul adoarme! Se trezeşte mafia!”, iar mai departe totul decurge după scenariul bine ştiut de fiecare participant.
03 February 2017
Balega şi gunoaiele din politica moldovenească Eram odată cu un prieten la pescuit şi, în cel mai nepotrivit moment, în locul în care pescuiam noi, pe suprafaţa apei a apărut o balegă de vacă, iar în jurul ei s-au îngrămădit, aduse de apă, mai multe gunoaie. Evident, această „surpriză” ne-a indispus, or nu doar că a distrus priveliştea unei fermecătoare dimineţi de vară, ci şi ne punea în pericol pescuitul, existând riscul ca uneltele noastre să se încâlcească în acele gunoaie la prima încercare de a scoate peştele. Cu tot disconfortul, dar prietenul meu s-a dezbrăcat, a intrat în apă şi a înlăturat balega şi gunoaiele. Apropo, în acea zi am avut un pescuit pe cinste.
02 February 2017
De ce a scăzut spiritul protestatar din Republica Moldova Pe fondalul amplelor proteste antiguvernare din România, tot mai mulţi jurnalişti şi analişti politici se întreabă de ce cetăţenii din Republica Moldova sunt atât de toleranţi cu guvernarea. Or, dacă în România oamenii au ieşit în stradă împotriva preconizatei amnistii, cei din Republica Moldova au mult mai multe motive să o facă – începând de la faptul că întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar a fost pusă în cârca cetăţenilor şi terminând cu amnistia fiscală, care le va legaliza averile celor care au furat statul timp de mai mulţi ani. Totuşi, există câteva posibile explicaţii de ce se întâmplă acest lucru şi mai jos mă voi referi la ele.
31 January 2017
Cutremurul (politic) care va lovi Moldova la începutul lunii februarie Reluarea activităţii Parlamentului în noua sesiune parlamentară, care urmează să se producă în aceste zile, este percepută de mulţi ca începutul unor mari schimbări în politica moldovenească. La această temă se fac diferite presupuneri, dar mai toţi cred că preconizatele schimbări vor avea efectul unui tsunami, al unui adevărat cutremur la nivelul întregii clase politice. Mai jos mă voi referi la scenariile vehiculate în acest context.
27 January 2017
Nu cedăm! Republica Moldova e a noastră, nu e a lor! În ce se transformă Republica Moldova? Mai întâi i s-a furat bunăstarea, penuria materială afectând grav majoritatea populaţiei. Flămândul e mai uşor de manipulat de către cei sătuli, ghiftuiţi, bolnavi de înavuţire. După asta cei mai activi au fost alungaţi din ţară. Da, e adevărat, nu cu mătura sau prin decrete oficiale. Cu impunerea unor condiţii inumane de trai. Apoi populaţiei i s-a interzis dreptul de a alege. Celor alungaţi în primul rând. Frauda a fost atât de evidentă, încât doar maidanezii nu au putut-o vedea. Între timp populaţia a fost lipsită de accesul la informaţie veridică. Au fost construite sau cumpărate pentru redirecţionare fabrici de macaroane, care produc tone de paste. Atât cât să ajungă nu doar pentru a acoperi urechile populaţiei, ci şi gura.
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV