• Bloguri
  • 25 Aprilie 2018 23:27
15 October 2016
Cum ar fi ca preşedintele ţării să trăiască din mila oamenilor?
Cum ar fi ca preşedintele ţării să trăiască din mila oamenilor? V-aţi pus vreodată aşa întrebare? Da’ chiar, ce-ar fi ca în fiecare duminică, la ora 11:00, să ne adunăm în faţa hotelului Codru, la intrarea în parc şi, în funcţie de realizările pe care le-a avut timp de o săptămână, să-i aducem câte un pachet, care şi ce poate: o mână de orez, o pereche de pantaloni, papuci de casă şi pentru întâlniri oficiale, fructe, legume etc., tot ce vă lasă inima. A? Oare el se ascunde sub plapumă de ruşine, varsă vreo lacrimă sau îi stau în gât cumva bucatele pregătite de bucătarul personal după ce citeşte (îmi place să cred că mai şi citeşte), sau vede la televizor poveştile uluitoare ale familiilor nevoiaşe? Nu-l strânge în spate când aude că un tată îşi hrăneşte copiii cu „nimic” uns pe o pâine dată de pomană de vreo vecină? Da nu-l doare sufletul când află că „trei fraţi din Fârlădenii Vechi mănâncă porumb de pe deal şi umblă desculţi şi dezbrăcaţi”.

Sau că alţi trei fraţi lăsaţi de mamă în grija bunicilor bătrâni şi bolnavi se încălzesc iarna cu beţe de floarea-soarelui pe care tot ei le strâng de pe câmpuri… Domn’ preşedinte, nu vă zgârâie urechile aşa un titlu: „Trei copii într-un sicriu…”?. Da, e vorba de cei trei băieţei de 5 ani, 3 ani şi de doar 1 an ucişi de tatăl lor în vara acestui an. Ştiţi de ce se ajunge la aşa situaţii? Din disperare, din neajunsuri, din sărăcie… Departe de el aşa poveşti, nu? De ce?

Pentru că atunci când te întreţin un milion de moldoveni (sau câţi o mai fi rămas oficial în ţară), când ai doctor personal, locuinţă oferită de stat, reşedinţă la Condriţa şi vilă la Holercani, tu, care nu mergi prin ţară decât la vreo invitaţie de banchet prin beciuri de lux, şi te plimbi, înconjurat de pază, în maşini cu geamurile umbrite, nu vezi nimic şi îţi vine greu să crezi că dincolo de „împărăţia ta” se întâmplă lucruri groaznice. Nici nu-ţi imaginezi că pe lângă gropile de gunoi trăiesc familii întregi, că tomberoanele sunt sursa de existenţa a multor copii ai străzilor… Că în timp ce tu mănânci de trei ori pe zi călduţ şi sănătos, într-o zare de sat stau trei copii orfani de tată, flămânzi, dezbrăcaţi şi îngheţaţi.

Buuuun. Unii veţi spune că nu trebuia să-i facă mama (care, apropo, e însărcina iar). Dar ce vină au copiii? Cu ce au greşit ei că au apărut pe lume în aşa familii şi sunt obligaţi să îndure şi să crească în asemenea condiţii? Până la urmă, din mila oamenilor, mai ales a mamelor care se solidarizează să-i ajute, vor creşte ei mari. Dar de ce calitate vor fi aceşti oameni şi cât de utili vor fi societăţii atunci când vor creşte, dacă ei s-au hrănit doar cu sărăcie, neajunsuri, nu ştiu de şcoală, de studii superioare? Clar, cresc „păstoriţi” de actuala guvernare…

Dar câte astfel de cazuri sunt în RM…

Sincer, cu multe noduri în gât şi cu şerveţelele în mână citesc asemenea articole. Nu mai zic cât de mult mă afecta emoţional când filmam astfel de reportaje… De fiecare dată când îmi hrănesc băieţii sau mă aşez eu la masă, mă gândesc automat la copiii pe care i-am cunoscut în diverse circumstanţe şi îmi pun un car de întrebări: oare ei au mic dejun, ştiu ce-i ăla prânz sau cină caldă, îşi spală mâinile înainte de masă, le citeşte cineva vreo poveste seara, ştiu ce-i ăla Lego, puzzle, au şi ei personaje preferate din desene aşa cum au micuţii noştri? Bănuiesc că doar au auzit de cuvântul „televizor” şi că nu l-au privit niciodată…

Ok. Vă întrebaţi, probabil, de ce raportez toate astea la preşedintele ţării, că el nu are mari atribuţii. Dar de ce puţinele decizii care ţin de el, le ia greşit şi tot la comandă? Mă refer la ultimul act semnat, care ne îngroapă în datorii pe noi, copiii şi copiii copiilor noştri?

În locul lui Timofti (mi s-a pus acum pata pe el – că numai cheltuială aiurea avem cu el pentru întreţinere – şi că realizez că i se încheie mandatul şi n-a făcut nimic memorabil pentru ţara asta, dar nemulţumirea şi indignarea sunt valabile pentru toţi penalii, lingăii şi escrocii care populează Parlamentul, Guvernul şi alte instituţii „mulgătoare”), aş fi făcut pe lângă reşedinţa de la Condriţa un centru de plasament sub patronajul preşedinţiei şi aş fi oferit adăpost, bucate calde şi câte un strop de educaţie copiilor nevoiaşi, mamelor solitare, etc. La bătrâneţi grele, măcar ăştia ţi-ar fi aprins câte o lumânare de sănătate, domn’ preşedinte…

Bineee... Veţi spune că Timofti nu a fost ales de popor, aşa că „are grijă” de cei care l-au ales şi de propria-i persoană.

Dar pentru că de aceasta dată preşedintele va fi ales de popor, de noi – mame, taţi, fii, bunici, unchi şi mătuşi, haideţi să-l alegem cu raţiune, ca să nu ne mai trateze ca pe nişte animale. Să avem grijă să nu mai întronăm vreo raţă surdo-muto-chioară care nu iese din coteţ tot mandatul, dar nici de ORL-işti nu avem nevoie…

Aura Revenco
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV