• Bloguri
  • 25 Aprilie 2018 23:35
02 August 2016
Analiza Centrului pentru Studii Estice: „Moldova - de la pluralism oligarhic la hegemonia lui Plahotniuc”
Analiza Centrului pentru Studii Estice: „Moldova - de la pluralism oligarhic la hegemonia lui Plahotniuc” În ultimii şase ani sistemul politic din Republica Moldova a prins contur datorită guvernării Alianţei pentru Integrare Europeană, însă a suferit o transformare majoră în ultimele şase luni. Recurgând la manevre politice iscusite şi valorificând controlul său asupra sistemului judiciar moldovenesc, Vladimir Plahotniuc, unul dintre liderii Partidului Democrat şi cel mai bogat om din ţară, a ordonat în octombrie 2015 arestarea principalului său rival politic, ex-premierul Vlad Filat. Apoi, a promovat numirea asistentului său devotat, Pavel Filip, în funcţia de prim-ministru. De fapt, Plahotniuc a concentrat influenţa politică şi economică în mâinile sale într-o proporţie nemaivăzută din 1991 încoace. Toate acestea indică faptul că el controlează nu doar sistemul judiciar, instituţiile anticorupţie, Curtea Constituţională şi structurile economice, ci şi-a subordonat şi cea mai mare parte a parlamentului şi capturează în ritm rapid instituţiile statului care până nu demult erau influenţate de Filat.

Plahotniuc, a cărui putere şi poziţie depind direct de controlul său asupra aparatului de stat şi a fluxurilor financiare din Moldova, nu este interesat de schimbări în structura ţării sau de implementarea unor reforme aprofundate. Acestea sunt stipulate în Acordul de Asociere cu UE. Respectiv, cu cât creşte însemnătatea lui, acţiunile simbolice care aveau până acum scopul unei transformări structurale a ţării vor deveni şi mai superficiale. Mai mult, sistemul guvernamental moldovenesc, monopolizat de un singur centru politic, este foarte instabil. Aceasta se datorează faptului că poziţia lui Plahotniuc devine tot mai puternică, pe când 95% din public îşi declară antipatia faţă de el. Maniera arogantă în care tabăra lui Plahotniuc a preluat puterea în stat a reaprins sentimentele protestatare. Este puţin probabil ca situaţia aceasta să fi afectată de reacţiile reţinute ale partenerilor occidentali ai Moldovei.

De la alianţa celor doi oligarhi...

Când Alianţa pentru Integrare Europeană a preluat puterea în Moldova în 2009, aceasta a început procesul treptat de subordonare a instituţiilor statului liderilor grupărilor care au format coaliţia de guvernare (care s-a autointitulat proeuropeană şi a implementat politica integrării cu UE). Actorii principali şi beneficiarii acestui proces au fost Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), cea mai mare grupare din coaliţie, şi Vladimir Plahotniuc, conducătorul şi sponsorul neoficial, dar real al celei de-a doua grupări ca mărime din coaliţie, Partidul Democrat din Moldova (PDM). Cei doi politicieni şi cel de-al treilea partener, liderul celei de-a treia formaţiuni din coaliţie, Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu, de fapt, au împărţit zonele de influenţă şi poziţiile în ţară.

Sistemul format în acest fel a funcţionat mai mult de 5 ani, chiar dacă a fost foarte instabil şi a generat cu regularitate crize politice. Deşi Filat şi Plahotniuc formal vorbind erau aliaţi, în realitate erau rivali în politică şi afaceri, angajaţi într-o luptă constantă pentru expansiunea influenţei politice şi pentru controlul asupra instituţiilor statului. Totuşi, ei erau forţaţi să menţină această alianţă temporară care le asigura o majoritate parlamentară şi le permitea să rămână la putere şi, prin urmare, să-şi menţină influenţa şi să-şi protejeze interesele politice şi de afaceri. Deşi s-ar părea că ambii politicieni au rămas puternici în aceeaşi măsură, de-a lungul timpului s-a dovedit că Plahotniuc este cel care a avut capacităţi mai mari şi o dominaţie mai importantă (în special în sistemul judiciar şi parţial în instituţiile de forţă) şi care a avut mai mult succes în limitarea poziţiei concurentului său. Faptul că Filat a fost destituit din funcţia de prim-ministru în urma unei crize politice în 2013 a fost dovadă clară a acestui lucru.

...la autocraţia lui Plahotniuc

Momentul critic care a dus la ruperea puterii în două a avut loc pe 15 octombrie 2015, când la o mişcare a procurorului general, care se crede că e controlat de Plahotniuc, Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară, arestat de Centrul Naţional Anticorupţie şi încarcerat. El a fost acuzat de implicare directă şi sustragerea unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc la sfârşitul lui 2014 şi acceptarea unei mite de 250 milioane de dolari de la Ilan Shor, om de afaceri de origine israeliană care se consideră a fi arhitectul acestei intrigi.

Influenţa lui Plahotniuc a început să se extindă rapid după arestarea lui Filat. El a reuşit să-şi subordoneze cea mai mare parte a scenei politice în doar trei luni. PLDM-ul s-a destrămat şi a devenit un partid marginal, iar unii deputaţi ai acestui partid au decis să suporte în mod deschis candidatul pentru premier propus de PD. De asemenea, a avut loc o sciziune fără precedent în interiorul Partidului Comuniştilor (PCRM), când 14 deputaţi, majoritatea fracţiunii au declarat că vor să coopereze cu PD. Şi Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu pare aproape sigur să fie sub influenţa lui Plahotniuc. Mulţi activişti locali şi câţiva primari, predominant din PLDM, au decis să se alăture structurilor PD.

Valorificând controlul său tot mai mare asupra Parlamentului, Plahotniuc a avut chiar o încercare de a deveni premier el însuşi. Această decizie a intrat în contradicţie cu strategia sa anterioară, care însemna deţinerea unei poziţii importante în administraţia ţării, în schimb delegând oameni complet dependenţi de el sau persoane din clanul lui în aceste funcţii. Totuşi, nominalizarea lui Plahotniuc (în ciuda presiunii şi presupusului şantaj) nu a fost acceptată de preşedintele Nicolae Timofti, care i-a încredinţat fostului prim-ministru, Ion Sturza, misiunea de a forma guvernul pe 21 decembrie 2015. Cu toate acestea, Sturza a eşuat în câştigarea votului de încredere, iar Curtea Constituţională, care se află sub influenţa lui Plahotniuc, a emis o decizie care restricţionează dreptul preşedintelui de a numi candidaţi pentru funcţia de premier. În ciuda acestui fapt, referindu-se la decizia Curţii Constituţionale din 2013 (care specifica că ocuparea unor poziţii înalte în stat de către persoane cu probleme de integritate este împotriva legii), Timofti a refuzat să-l nominalizeze pe Plahotniuc pentru funcţia de premier pentru a doua oară, iar în schimb a înaintat candidatura secretarului său, Ion Păduraru. Totuşi, Păduraru s-a retras din misiunea formării unui guvern în circumstanţe care încă urmează să fie definite. PD-ul a propus un candidat de compromis, pe Pavel Filip, asociatul apropiat şi devotat al lui Plahotniuc, iar şeful statului a acceptat acest candidat. Pe 20 ianuarie 2016, Filip obţine votul de încredere în Parlament şi formează un nou cabinet. Poziţiile cheie în noul guvern, inclusiv cele care controlează fluxurile financiare şi instituţiile de forţă, au fost ocupate de persoane care au legătură cu Plahotniuc sau tehnocraţi fără bază politică.

Prin urmare, în afară de instituţiile deja controlate: (sistemul juridic, instituţiile anticorupţie, Banca Naţională şi Curtea Constituţională), clanul lui Plahotniuc a obţinut controlul şi asupra sistemului fiscal şi asupra vămii, surse importante de venit din corupţie, dar şi asupra Ministerului de Interne. Toate instituţiile de stat şi administraţiile companiilor de stat au trecut printr-o revizie generală a personalului, cu scopul de a înlătura candidaţii PLDM-ului şi de a-i înlocui cu oameni care au legături cu clanul lui Plahotniuc. În ciuda protestelor publice şi internaţionale, clanul lui Plahotniuc îşi creşte influenţa asupra instituţiilor pe care deja le controlează. Un exemplu în acest sens a fost realegerea lui Mihai Poalelungi pe 7 februarie 2016 în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme. În acelaşi timp, activele afacerilor lui Filat sunt confiscate. Acest proces este prezentat ca o cale de redobândire a fondurilor pe care le-ar fi furat din sistemul bancar moldovenesc. Influenţa lui Plahotniuc în mass media, care este deja vastă, încă se extinde (descrierea detaliată o găsiţi mai jos).

Pilonii sistemului lui Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc, născut în 1966, este un miliardar şi în acelaşi timp cea mai importantă, cea mai controversată şi cea mai misterioasă figură din viaţa politică şi economică a Moldovei. Şi-a început cariera în anii 1990, când, potrivit declaraţiilor sale oficiale, s-a ocupat cu exportul de vin în Rusia şi a creat un fond de investiţii moldo-american. Totuşi, unele surse mass-media moldoveneşti sugerează că proxenetismul şi traficul de fiinţe umane erau sursele lui importante de profit în acele timpuri. Această presupusă activitate criminală l-a ajutat pe Plahotniuc să-şi construiască o reţea socială extinsă cu elite politice şi de afaceri nu doar în Moldova, ci şi în Ucraina şi România. Aceasta i-a permis să-i şantajeze pe cei mai importanţi clienţi ai săi. Nu putem exclude că acesta a fost una dintre cauzele pentru care Plahotniuc a obţinut în 2001 un post în administraţia Petrom Moldova, o filială a gigantului petrolier român. Poziţia şi influenţa sa l-au ajutat să creeze o relaţie strânsă cu Vladimir Voronin, pe atunci preşedinte al Republicii Moldova şi lider al Partidului Comuniştilor, care a condus ţara din 2001 până în 2009, dar şi cu fiul său, Oleg Voronin, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Moldova. Se presupune că Plahotniuc a folosit şantajul pentru a-şi capitaliza influenţa în interiorul structurilor de stat (poliţie, servicii fiscale şi justiţie). De pe seama contactelor sale cu Voronin, Plahotniuc a preluat controlul asupra multor companii private, apoi îşi distrugea concurenţii. În acelaşi timp, îşi construia averea prin privatizarea neregulată a proprietăţilor de stat. Influenţa şi activele pe care le-a acaparat în acea perioadă au servit drept bază pe care a edificat prezenta sa putere după ce Voronin a plecat de la guvernare.

Sistemul de control al instituţiilor de stat şi al scenei politice moldoveneşti creat de Plahotniuc se bazează pe patru piloni principali

Primul este clanul, grupul asistenţilor lui Plahotniuc, mulţi dintre ei fiind în relaţii de rudenie cu el şi deţinând poziţii cheie în politică şi afaceri (de obicei datorită patronajului său). Membrii clanului, care deţin poziţii datorită influenţei lui Plahotniuc, includ preşedintele parlamentului Andrian Candu şi prim-ministrul Pavel Filip.

Clanul lui Plahotniuc este format din două cercuri: unul intern şi altul extern. Primul este un grup format din doar câţiva asistenţi foarte devotaţi, care au cooperat cu Plahotniuc de ani buni şi sunt membri ai familiei (inclusiv Candu şi Filip). Acest cerc este constant şi reprezintă nucleul clanului. Celălalt cerc, care este mult mai larg, este constituit din oameni care cooperează cu Plahotniuc mai presus de toate pentru avantajul lor şi pentru a-şi proteja interesele. Totuşi, Plahotniuc nu are încredere totală în acest grup, de aceea componenţa sa se poate schimba.

Cel de-al doilea pilon este cel al businessului şi al puterii financiare. S-a estimat că Plahotniuc are active în valoare de 2-2.5 miliarde de dolari, o sumă ameţitoare pentru realităţile moldoveneşti (în jur de o treime din PIB-ul ţării). Capacităţile sale financiare sunt adiţional consolidate de controlul său real asupra numeroaselor companii care oficial aparţin statului iar de când Filat a fost înlăturat, şi asupra fluxurilor financiare ale ţării. Diferenţa dintre potenţialul financiar al lui Plahotniuc şi al altor importanţi actori politici şi de afaceri este atât de mare încât, chiar dacă ar acţiona împreună, ei ar fi incapabili să se egaleze cu el.

Controlul asupra justiţiei este al treilea pilon al sistemului. Procurorul general, aflat în funcţie până pe 26 februarie 2016, a fost controlat de Plahotniuc, iar predecesorul său, Valeriu Zubco, ar fi fost membru al clanului. Nu există niciun dubiu că persoana care va veni în acest post de asemenea va fi sub influenţa lui. Controlul asupra sistemului judiciar este un element cheie al sistemului de guvernare a clanului lui Plahotniuc, deoarece el permite folosirea unor momeli pentru a subordona liderii de opinie şi oameni de afaceri. Funcţionarii publici (atât la nivel central, cât şi la nivel local), politicienii şi oamenii de afaceri care sunt gata să coopereze cu Partidul Democrat, controlat de Plahotniuc, vor primi beneficii financiare sau promisiuni de impunitate în sistemul judiciar, inspecţii fiscale, etc. Totuşi, ei conştientizează faptul că dacă vor arăta nesupunere, vor pierde nu doar ce au câştigat, ci şi vor trebui să înfrunte proceduri judiciare (bazate pe dovezi reale sau fabricate). Iniţierea unor acţiuni în justiţie nu este unica cale de intimidare, altă metodă este dezvăluirea de materiale compromiţătoare. Mai mult, controlul asupra acestei părţi a aparatului de stat permite lui Plahotniuc să-şi creeze condiţii optime pentru funcţionarea şi dezvoltarea propriului business, iar aceasta duce la creşterea poziţiei sale în afaceri.

Al patrulea pilon este controlul asupra majorităţii presei moldoveneşti. Plahotniuc deţine actualmente patru din cele cinci canale de televiziune cu acoperire naţională şi trei posturi de radio, precum şi câteva ziare şi portaluri de ştiri. Mai mult, deciziile Consiliului Coordonator al Audiovizualului oferă motive de suspiciune că această agenţie este de asemenea sub influenţa lui Plahotniuc. Holdingul lui a monopolizat piaţa de publicitate. În acest fel, Plahotniuc a obţinut un instrument eficient de presiune asupra presei, care este încă oficial independentă şi câştigă bani în mare parte din publicitate.

Un sistem guvernamental subordonat unei singure persoane este foarte greu de schimbat. În Moldova nu există cercuri politice sau economice care ar putea concura cu clanul lui Plahotniuc. Chiar dacă scena politică s-a schimbat radical şi, de exemplu, grupările proruse (Partidul Socialiştilor condus de Igor Dodon şi Partidul Nostru condus de Renato Usatîi) au reuşit să obţină o majoritate parlamentară, aceasta nu înseamnă neapărat că Plahotniuc va fi înlăturat de la putere. Există suspiciuni rezonabile că aceste grupări (mai ales Partidul Socialiştilor) au legături cu Plahotniuc. Mai mult, avantajul financiar al clanului său, combinat cu controlul asupra justiţiei şi dominaţia din media, oferă oportunităţi vaste de a influenţa forma scenei politice şi de a crea partide politice noi sau de a le discredita pe cele existente şi pe liderii lor.

Reacţia publicului moldovenesc la monopolizarea progresivă a puterii

Faptul că Plahotniuc a încercat să devină prim-ministru şi că asistentul său fidel, Pavel Filip, a fost în cele din urmă nominalizat pentru acest post, a stârnit sentimente antiguvernamentale şi antioligarhice în rândul populaţiei. În mare parte, furia oamenilor a fost provocată de conştientizarea faptului că puterea este monopolizată de Plahotniuc, care este extrem de nepopular (având un rating de încredere de doar 2%, pe când 95% din populaţie nu are încredere în acest om) şi care este în mod obişnuit perceput ca fiind implicat în sustragerea a aproximativ unui miliard de dolari din sistemul bancar. Maniera în care Plahotniuc a încercat şi obţină funcţia de premier (şantajându-l pe preşedintele Timofti, folosind influenţa sa din interiorul Curţii Constituţionale, etc.) a trezit o furie populară şi mai mare.

Formarea noului guvern a condus la alierea tactică a două tabere opuse antiguvernamentale, care, oficial au ideologii opuse: tabăra proeuropeană (în care rolul principal este jucat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, creată în februarie 2015 de activişti civici, publicişti şi jurişti renumiţi din Moldova, precum şi partidul politic cu acelaşi nume care a luat naştere din platformă) şi tabăra prorusă (Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru). Aceste două grupări la început au protestat independent una faţă de alta (două orăşele din corturi protestau din septembrie 2015: prorus în faţa Parlamentului şi cel proeuropean în faţa Guvernului). Totuşi, din 21 ianuarie, liderii a trei forţe majore de opoziţie ocazional au acţionat împreună, fără a etala simbolica de partid.

În ciuda frustrării crescânde şi a mobilizării publice cauzate de evoluţiile politice recente, eficacitatea mişcărilor de opoziţie este destul de limitată. Demonstraţiile combinate nu au adus mai mult de jumătate din oamenii care veneau la protestele Platformei Demnitate şi Adevăr, când aceasta a organizat de una singură manifestaţii în mai şi septembrie 2015. În cea mai mare parte acesta este un efect al deziluziei publicului de protestele lungi şi ineficiente. Guvernarea a arătat dispreţ faţă de cerinţele opoziţiei, fapt care a adăugat sentimentul că protestele nu au nici un sens. De luni întregi media controlată de Plahotniuc desfăşoară o campanie cu scopul de a discredita opoziţia (în special Platforma Demnitate şi Adevăr), şi asta de asemenea a avut un impact.

Chiar dacă opoziţia s-a unit temporar împotriva aranjamentului guvernamental politic, aceasta rămâne a fi divizată nu pe filieră ideologică, ci în ceea ce priveşte metodele de protest şi cerinţele lor. Liderii manifestanţilor proeuropeni şi proruşi au căzut de acord asupra unor aspecte, cum ar fi necesitatea alegerilor parlamentare anticipate, dar nu au ajuns la un acord comun în privinţa perioadei când ar trebui să aibă loc acestea. Nu există nici un dubiu că aceste disensiuni din opoziţie (dintre taberele proeuropeană şi prorusă) vor continua să crească în următoarele luni datorită pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale care, în urma unei decizii surprinzătoare din 4 martie 2016, vor avea loc în toamna acestui an, pe 30 octombrie. Opoziţia cu siguranţă nu va putea propune un candidat comun. Sunt posibile schisme în interiorul ambelor tabere, mai ales între Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru. Relaţiile dintre aceste două formaţiuni deja sunt tensionate (luând în consideraţie că ele concurează pe acelaşi segment de electorat), dar cel mai probabil, ele vor deveni şi mai tensionate datorită faptului că Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, nu va putea concura la preşedinţie din cauza vârstei sale (el are 37, pe când vârsta minimă necesară este de 40).

Un alt factor foarte important care limitează amploarea activităţii opoziţiei este faptul că manifestanţii, în ciuda nivelurilor ridicate de nemulţumire populară, încearcă cu toată silinţa să evite scenariile violente şi vărsările de sânge. Victoria PCRM-ului în alegerile parlamentare a provocat în aprilie 2009 revolte, în timpul cărora câţiva oameni au fost omorâţi şi mulţi au fost răniţi; trauma legată de acest incident este încă vie în societatea moldovenească. Această amintire şi îngrijorarea că scenariul unui Maidan s-ar putea repeta în Moldova (referindu-se mai ales la frica intervenţiei Rusiei) fac acest scenariu violent mai puţin probabil. Guvernarea este conştientă de acest fapt şi s-a abţinut categoric de la folosirea unor soluţii violente pentru a evita provocarea manifestanţilor. Totuşi, puterea a ameninţat protestatarii cu acţiuni în judecată dacă ei vor încălca legea. Acest lucru intimidează manifestanţii şi descurajează potenţialii protestatari.

Evoluţii posibile

Viitorul poziţiei monopoliste a lui Vladimir Plahotniuc este acum incert. Poziţia lui ar putea fi zdruncinată, de exemplu, de activitatea opoziţiei antiguvernamentale şi de deteriorarea situaţiei economice. Deşi protestele acum sunt reduse ca amploare şi intensitate, nu trebuie să excludem o escaladare a tensiunii sau chiar provocări, şi acestea pot aduce colapsul actualului cabinet şi alegeri parlamentare anticipate. Paradoxal, dar actuala clasă politică va beneficia de noua procedură de alegere a preşedintelui, introdusă în urma deciziei Curţii Constituţionale în martie curent (alegerea de către Parlament fiind substituită cu alegeri directe). Deşi aceasta previne instalarea unui asistent de-al lui Plahotniuc (anume aceasta este intenţia lui, fără doar şi poate), totuşi această situaţie elimină riscul unor alegeri parlamentare anticipate dacă Plahotniuc n-ar fi în stare să acumuleze 3/5 din deputaţi, număr necesar pentru alegerea preşedintelui (aceasta a fost necesitatea invocată în versiunea Constituţiei care a fost declarată invalidă de decizia Curţii). Plahotniuc are 56-58 de voturi şi se pare că motivul principal care l-a determinat să schimbe sistemul electoral a fost faptul că a avut probleme în creare majorităţii necesare. Mai mult, decizia Curţii amână data alegerilor prezidenţiale din mai curent pentru la toamnă, şi aceasta oferă guvernării mai mult de şase luni pentru a-şi lustrui imaginea şi pentru a-şi promova candidatul pentru funcţia de preşedinte (prin folosirea controlului său şi a instituţiilor statului, precum şi influentul trust media).

Noul guvern, conştient de lipsa sa de popularitate şi de vasta nemulţumire publică, se concentrează acum pe acţiuni de lustruire rapidă a imaginii sale. De pe 1 februarie 2016 preţul pentru gaz a fost redus cu 10%, a fost reintrodusă pâinea socială, iar controalele de stat au fost temporar sistate. De asemenea, Filip a promis să majoreze pensiile şi să reducă preţul pentru electricitate (în ambele cazuri cu 10%). Guvernul a depus mult efort pentru a readuce finanţarea Uniunii Europene, suspendată în vara lui 2015, pentru a reînnoi discuţiile în privinţa unui acord cu FMI şi pentru a primi un împrumut de 150 de milioane de euro promise de Bucureşti anul trecut. Pe 2 martie, din cauza structurii netransparente a acţionariatului şi a acuzaţiilor de conspiraţie, BNM a îngheţat în jur de 40% de acţiuni ale Moldova Agroindbank, una dintre cele mai mari bănci din ţară, şi a concediat doi vicepreşedinţi ai Moldindconbank. În schimb, Parlamentul a votat mai multe legi care prevăd reformarea procuraturii şi a BNM, precum şi demonopolizarea mass media. Totuşi, nimic nu sugerează că aceste reforme vor schimba cu adevărat sistemul guvernamental existent. În acelaşi timp, au fost făcute mişcări pentru a demonstra publicului cum se implică guvernul în combaterea corupţiei. El mai sugerează că Filat şi PLDM sunt sursa principală de corupţie în Moldova şi că acest fenomen poate fi combătut, deoarece partidul a fost înlăturat de la putere. Aceste mişcări sunt urmate de o campanie PR foarte intensă în mass-media deţinută de Plahotniuc.

Dacă guvernarea reuşeşte să stabilizeze situaţia economică din ţară şi să rămână la putere următoarele luni în ciuda tensiunii sociale, nu putem exclude că aceasta va începe să câştige popularitate. De fapt, sistemul guvernamental bazat pe clanul lui Plahotniuc care s-a cristalizat în ultimele şase luni, va deveni chiar şi mai puternic şi îşi va extinde influenţa şi mai departe. Aceasta poate crea un tip specific de autoritarism proeuropean fin, unde Parlamentul şi Guvernul vor fi marginalizate complet, lipsite de independenţă (acest proces poate fi deja observat) şi vor juca doar rolul de instituţii executive adăugând legitimitate adevăratului centru de putere – clanul lui Plahotniuc. În această situaţie, şansele unor schimbări proeuropene în Moldova şi o implementare veritabilă a Acordului de Asociere vor fi destul de vagi. Reformele posibile vor fi limitate la minimul necesar pentru a menţine dialogul cu UE, şi, astfel, pentru a legaliza actuala guvernare.

Moscova va beneficia de aflarea lui Plahotniuc la putere, atât timp cât acesta va bloca o adevărată intensificare în integrarea Moldovei cu structurile occidentale, şi, în acelaşi timp, nu va cere angajament financiar Kremlinului (care ar trebui să fie necesară, în cazul în care forţele proruse ar ajunge la putere). Mai mult, operarea acestui sistem va fi un instrument de propagandă avantajos pentru Kremlin în discreditarea ideii de integrare europeană şi a eficacităţii politicii UE în legătură cu partenerii săi din est.

Kamil Całus, Centrul pentru Studii Estice
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV