03 August 2016
De ce Plahotniuc nu a ajuns ieri în faţa procurorilor?
De ce Plahotniuc nu a ajuns ieri în faţa procurorilor? Primarul oraşului Cluj dezvăluie la un post de televiziune că a fost în vizită la un om de afaceri controversat, care i-a propus 1,5 milioane de euro pentru a părăsi ţara. Cum credeţi, ce s-ar fi întâmplat în următoarele 10 minute, 30 de minute, 3 ore, 12 ore şi 24 de ore?

Presa ar fi bubuit. Şi cea apropiată partidului din care face parte primarul de Cluj, şi cea care aparţine controversatului om de afaceri. Chiar dacă subiectul ar fi fost prezentat din puncte de vedere diferite. Structurile ar fi acţionat şi ele imediat, de la cele de inteligenţă şi securitate, la DNA şi parchet.

Primarul şi afaceristul ar fi fost aduşi, de bunăvoie sau cu mascaţii, în faţa procurorilor pentru a da depoziţii. Preşedinţia ar fi emis un comunicat de presă (în varianta Iohannis) sau ar fi participat la un talk show dedicat acestui subiect (în varianta Băsescu).

Şi primarul şi afaceristul ar fi fost „goniţi” de jurnalişti şi invitaţi prin studio-uri TV, iar spre seară, după îndelungi şi chinuitoare audieri, am fi aflat care e versiunea reală şi s-ar fi lăsat cu cel puţin o arestare.

În Moldova, singura televiziune autointitulată „de ştiri” nu a abordat absolut deloc acest subiect, ţinându-se în continuare de aceleaşi mârşăvenii bine-cunoscute şi murdărind principalii oponenţi ai lui Plahotniuc, individul care a vrut să-l cumpere, cu 1,5 milioane de euro, pe Usatîi. Aşa cum tot a cumpărat în ultimii ani aproape tot ce şi-a dorit.

Un individ care îndeplineşte funcţia de procuror general, la vreo 18 ore de la declaraţia cu pricina, spuneţi-i şi un fel de autodenunţ, a reacţionat şi el în presă. Ei bine, individul, după 18 ore spune că el n-a văzut emisiunea. Şi aici nici nu ştiu ce e mai grav în această declaraţie: faptul că minte sau că poate fi atât de iresponsabil încât în 18 ore să nu se documenteze în legătură cu nişte declaraţii atât de grave.

Plahotniuc a fost mai operativ. Doar că în loc să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor, proxenetul coordonator plasa pe Facebook poze cu scutece şi zâmbete până la urechi. Din miliardele furate s-a dus şi-a mai aruncat câteva fărâmituri într-o clinică, pentru a crea subiecte la cele 80% din media din ţară, care nu au abordat abolut deloc subiectul ultimelor luni în politica patriei.

Desigur, aşa-zişii procurori, fie că-s ei beţişori sau morari, chetrari sau harunjeni, nici nu şi-au pus problema să-l audieze pe Plahotniuc. Nu au cum s-o facă. Pur şi simplu este imposibil. Pentru că deja Plahotniuc nu le mai este un simplu şef. Plahotniuc deja sunt şi ei. Dacă le-ar fi fost şef, oricând se puteau întoarce împotriva lui. Aici lucrurile sunt mult mai grave, prin complicitate la toate crimele din ultimii ani, toţi ăştia au devenit Plahotniuc.

Astăzi e sâmbătă. Am înţeles că acest sistem Plahotniuc l-a invitat pe Usatîi luni, să dea cu subsemnatul. Probabil ulterior vor demara „cercetările”, iar Plahotniuc în acest timp se va ocupa cu „investiţiile în tineri”, va vizita clinici şi va acorda „interviuri” pentru portaluri obscure.

Între timp, alte câteva mii de tineri vor pleca, având bilet doar dus…
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV