23 December 2016
Încă 2 milioane de scuze pentru Plahotniuc Timofti putea fi amintit peste ani pentru un singur gest, cel din ianuarie 2016, când împins de la spate de o mulţime înfuriată a avut curajul să nu-l desemneze pe Plahotniuc la funcţia de premier. Până atunci, dar şi după, individul nu a fost nimic altceva decât o maşină de promulgat legi şi acordat medalii.
27 October 2016
Plahotniuc învinsul şi încercarea sa de a părea învingător Plahotniuc nu ştie să piardă. Nu acceptă în niciun caz să se recunoască înfrânt. Pasul făcut ieri, de a-l scoate pe Lupu din cursa electorală, va stârni clar multe nedumeriri şi nemulţumiri în rândurile partidului care-i aparţine, chiar şi printre oamenii apropiaţi sie. Dar el l-a făcut pentru că nu putea să accepte o înfrângere umilitoare, absolut previzibilă, pe care urma s-o sufere duminică.
17 October 2016
Dilemele lui Plahotniuc În ultimele 2 luni am asistat la încercări disperate din partea trustului lui Plahotniuc de a împiedica înţelegerea dintre PAS şi PPDA, de a merge în alegeri cu un candidat comun. Chiar şi în ziua în care era clar că Andrei Năstase se va retrage, sprijinind-o pe Maia Sandu, mercenarii de la trust îşi rupeau cămăşile de pe ei, pariind că nu vom avea parte de un singur pretendent la şefia statului.
03 August 2016
De ce Plahotniuc nu a ajuns ieri în faţa procurorilor? Primarul oraşului Cluj dezvăluie la un post de televiziune că a fost în vizită la un om de afaceri controversat, care i-a propus 1,5 milioane de euro pentru a părăsi ţara. Cum credeţi, ce s-ar fi întâmplat în următoarele 10 minute, 30 de minute, 3 ore, 12 ore şi 24 de ore?
07 June 2016
De ce Buhari a făcut ceva ce Plahotniuc nu va putea niciodată Presa internaţională, dar şi cea din Republica Moldova, a relatat pe larg un raport al Guvernului nigerian realizat la un an de la venirea în funcţia de preşedinte al ţării a lui Muhammadu Buhari.
26 May 2016
Cea mai mare frică a lui Plahotniuc Plahotniuc devine din ce în ce mai activ. După mai bine de trei luni în care a fost inexistent în urma eşecului extrem de dureros din ianuarie, când nu a putut ajunge premier, apare din nou, parcă tot mai tupeist, în faţa opiniei publice.
04 May 2016
Rusul, moldoveanul şi românul Plahotniuc la Washington; Un mare deserviciu adus de SUA Moldovei Ieri Moldova a mai primit o lovitură dură. Mă refer la Moldova activă, încă trează, protestatară, care mai poate mişca ceva aici. Din păcate am văzut această Moldovă extrem de dezamăgită şi confuză, vorbind de făcutul bagajelor şi bilete spre destinaţii cât mai îndepărtate.
25 April 2016
24 aprilie – Ziua în care Plahotniuc a demonstrat că el este mai important decât instituţiile statului Duminică, ora 9:00. Primesc telefoane, sms-uri şi mesaje pe Facebook. Lumea spune că nu are cu ce să vină la Chişinău. Microbuzele şi autobuzele stau toate în parcări, iar cetăţenii aşteaptă, în gări sau pe marginea drumului, să vină ceva cu care să se deplaseze la Chişinău.
11 April 2016
De ce Plahotniuc a declanşat atacul asupra lui Tapiola În ultimele săptămâni asistăm la un atac fără precedent asupra unui diplomat acreditat în Republica Moldova. Cu atât mai şocant este linşajul public la care este supus acest diplomat, în condiţiile în care el este şeful delegaţiei UE într-un stat declarat proeuropean.
11 April 2016
7 ani de la 7 aprilie: Cum trebuia să fie şi cum este Moldova 7 aprilie 2009 ar fi trebuit să fie momentul de cotitură pentru Republica Moldova, declicul care urma să declanşeze o serie de schimbări ce ne-ar fi transformat în statul pe care-l visam atunci.
  • S
  • tiri NON-STOP
  • J
  • urnal TV